• Constantin Vrânceanu, care, între timp, s-a pensionat, va fi judecat pentru fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi complicitate la înşelăciune • la sfârşitul anului 2008, începutul lui 2009, Constantin Vrânceanu l-a ajutat pe amicul său, Valentin Volosciuc, să obţină peste 200 de milioane de lei vechi de la o firmă de asigurări, pentru daune la un SEAT, cu care cel din urmă se răsturnase într-un pârâu, la Iacobeni • pentru a înşela firma de asigurări, cei doi au cooptat pe un al treilea – Costel Jitaru, care a declarat că maşina de teren a lui Volosciuc a fost distrusă după ce a intrat în contact cu a sa Dacia Papuc
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a fostului şef de post al Poliţiei comunei Iacobeni, Constantin Vrânceanu, de 47 de ani, actualmente pensionar, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, constând în aceea că, în calitate de agent de poliţie, a întocmit şi emis un proces–verbal de contravenţie, în 08.02.2009, pe numele lui Costel Jitariu, în care a menţionat fapte nereale cu privire la implicarea altor doi învinuiţi într-un eveniment de trafic de rutier, care nu s-a produs la data şi în condiţiile stipulate în documentul de constatare, făcând menţiuni nereale şi în declaraţiile conducătorilor auto, prin completarea rubricilor privind avariile survenite. Fostul poliţist a mai fost trimis în judecată şi pentru uz de fals pentru că, la aceeaşi dată, 08.02.2009, şi în perioada imediat următoare, a folosit înscrisuri oficiale falsificate şi a eliberat alte înscrisuri, atestând fapte nereale cu privire la împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia s-au solicitat daune.
Poliţistul Vrânceanu va mai fi judecat şi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pentru că, în conformitate cu rechizitoriul înaintat instanţei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, „exercitându-şi în mod necorespunzător atribuţiunile de serviciu, prin întocmirea înscrisurilor cu un conţinut nereal, la data de 08.02.2009 şi în perioada următoare, Constantin Vrânceanu a compromis în mod grav încrederea cetăţenilor în instituţia pe care o reprezenta, generând o stare de insecuritate publică şi accentuând neîncrederea cetăţenilor în instituţiile statului, cauzând o tulburare însemnată a bunului mers al organului de cercetare penală din care făcea parte prin nesancţionarea unor fapte contravenţionale, favorizând obţinerea unui avantaj patrimonial, constând în despăgubirile civile acordate de societatea de asigurare către Volosciuc Valentin”.
Vrânceanu va fi judecat şi pentru complicitate la înşelăciune pentru că „prin întocmirea înscrisurilor false şi prin completarea Anexei nr. 2 cu privire la dinamica accidentului rutier, cu date nereale, l-a ajutat pe Volosciuc Valentin să obţină, la data de 12.03.2009, în mod fraudulos, repararea daunei de către societatea de asigurare, în condiţiile în care beneficia doar de asigurare RCA şi dauna nu era plătită dacă accidentul rutier se producea din culpa sa”, se explică în rechizitoriu.
• Valentin Volosciuc, responsabil direct pentru distrugerea carierei de poliţist a lui Vrânceanu, va fi judecat alături de acesta
Valentin Volosciuc, de 36 de ani, administrator al SC Bartolomeo SRL Iacobeni, este cel care a pus capăt carierei poliţistului Vrânceanu. El va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii, constând în aceea că, în complicitate cu ceilalţi participanţi la activitatea infracţională, a menţionat în mod nereal în declaraţia tip dată pe proprie răspundere că, la data de 08.02.2009, ar fi fost implicat într-un accident rutier; uz de fals, constând în aceea că, deşi cunoştea că înscrisurile necesare solicitării despăgubirilor conţineau date nereale, după data de 08.02.2009, le-a folosit în vederea producerii unei consecinţe juridice, respectiv aprobarea dosarului de daune la SC ASIBAN SA Suceava; înşelăciune, constând în aceea că a prezentat societăţii de asigurare cu care avea încheiat un contract de asigurare RCA obligatorie, o situaţie de fapt nereală cu privire la implicarea autoturismului asigurat într-un accident rutier şi pe baza înscrisurilor false, a obţinut la data de 12.03.2009 o despăgubire în valoare de 20.706 lei, solicitare ce i-ar fi fost respinsă dacă societatea de asigurări cunoştea faptul că avarierea autoturismului s-a produs din culpa sa exclusivă, fără implicarea altor autovehicule.
• Costel Jitaru şi-a pus Dacia Papuc la dispoziţia amicilor, ca autoare a distrugerii Seat-ului lui Volosciuc
Costel Jitaru este cea de-a treia persoană ce va fi judecată în baza rechizitoriului finalizat zilele trecute de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În vârstă de 40 de ani, Jitaru va fi judecat pentru fals în declaraţii, constând în aceea că, în complicitate cu ceilalţi participanţi la activitatea infracţională, a menţionat în mod nereal în declaraţia tip dată pe proprie răspundere că la data de 08.02.2008 ar fi fost implicat într-un accident rutier; complicitate la înşelăciune, constând în aceea că, prin acceptarea implicării sale într-un aşa zis accident de circulaţie, care nu s-a produs, şi, prin semnarea unor înscrisuri ce aveau un conţinut nereal, l-a ajutat pe Valentin Volosciuc să beneficieze la data de 12.03.2009 de asigurarea de daune, acesta încasând necuvenit despăgubirea în valoare de 20.706 lei, în condiţiile în care avea doar asigurare RCA şi dauna nu era plătită dacă accidentul rutier se producea din culpa sa.
• cum s-au petrecut evenimentele care au prefigurat ancheta penală
La data de 13.12.2008, Constantin Vrânceanu a întocmit un raport informativ olograf în care a menţionat că „… numitul Volosciuc Valentin şi-a adus un SEAT ful teren şi în seara de vineri l-ar fi accidentat în Argestru şi nu a anunţat accidentul”.
În aceeaşi lună, decembrie 2008, a dat dispoziţie subordonatului său, agentul Cornel Bebi Parpucea, să verifice informaţia, care, la foarte scurt timp, i-a raportat că aceasta se confirmă. Agentul investit prin dispoziţia şefului său chiar a fost contactat de cel vizat, Valentin Volosciuc, care i-a confirmat existenţa autoturismului avariat şi l-a rugat să-l ajute în sensul de a confirma un accident rutier în care ar fi fost implicat pentru a-şi putea rezolva problema de daune la societatea de asigurări. Profitând de această solicitare, pentru a verifica informaţia, lucrătorul de poliţie judiciară a cerut să vadă autoturismul, astfel că a fost condus de cel ce-l solicitase la locuinţa lui, unde în garaj a constatat că se afla parcat un autoturism marca Seat, de culoare neagră, ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare cu numere de Olanda, autoturism ce era foarte avariat, fiind în stare de nefuncţionare şi neputând rula, fiind distruse aproape în totalitate caroseria şi componente ale motorului.
Lucrătorul de poliţie i-a spus lui Valentin Volosciuc că nu-l poate ajuta, motiv pentru care acesta nici nu a vrut să-i spună unde a avut loc accidentul de circulaţie, spunând că nu are suficientă încredere în el.
Continuând să verifice informaţia, agentul Parpucea a aflat că, într-o noapte, la începutul lunii decembrie a anului 2008, Valentin Volosciuc, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul autoturismului Seat pe DN 17, în zona Izvor, la intrarea în localitatea Iacobeni, loc ce a fost indicat chiar şi de către conducătorul auto într-o discuţie ulterioară pe care a avut-o cu lucrătorul de poliţie.
Constantin Vrânceanu, care nu a mai fost interesat de rezultatele activităţii informative, la data de 08.02.2009, în calitate de agent de poliţie constatator, a confirmat prin înscrisurile pe care le-a întocmit producerea unui eveniment de trafic rutier pe DN 18, pe ruta Ciocăneşti – Iacobeni, în care a precizat că au fost implicate autoturismul marca „Seat Toledo”, condus de Valentin Volosciuc, şi autoturismul „Dacia Papuc”, cu nr. de înmatriculare SV 05 PNJ, condus de Costel Jitariu.
La data de 12.05.2009, DGA – Serviciul Teritorial Anticorupţie Suceava s-a sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de agentul de poliţie Vrânceanu Constantin.
Constantin Vrânceanu, Valentin Volosciuc şi Costel Jitariu, prin schimbarea locului real al evenimentului rutier în care a fost implicat doar autoturismul marca Seat Toledo şi menţionarea în înscrisurile oficiale întocmite şi declaraţiile olografe a unei alte dinamici de producere a avariilor, au urmărit încasarea daunelor de la firma de asigurări, intenţie infracţională ce a avut drept urmare decontarea de către SC GRUPAMA Asigurări, fostă SC ASIBAN SA, a tuturor cheltuielilor de reparaţie ale acestui autoturism, în valoarea totală de 20.706 lei.
Activitatea infracţională a celor trei inculpaţi a fost determinată de faptul că autoturismul familiei Volosciuc avea doar asigurare obligatorie RCA şi, dacă ar fi fost implicat, singur, într-un eveniment de trafic rutier, fără culpa altei persoane, conducător de autovehicul nu ar fi beneficiat de despăgubiri. Pentru această motivaţie şi urmărind acest scop fraudulos, inculpaţii, conducători auto, şi-au corelat declaraţiile, iar Constantin Vrânceanu, agent constatator, a întocmit înscrisurile oficiale din care rezulta culpa exclusivă în producerea accidentului rutier a lui Costel Jitariu, astfel că cererea de despăgubire a fost soluţionată favorabil.
Constantin Vrânceanu şi-a desfăşurat activitatea ca lucrător de poliţie judiciară în cadrul IPJ Suceava, fiind şef al Postului de Poliţie Iacobeni în perioada 01.07.1994 – 19.08.2009, când s-a pensionat, perioadă în care a deţinut şi aviz de poliţie rutieră. (Neculai ROŞCA)