Astazi, parastas pentru pictorul Epaminonda Bucevschi, cel care a clarificat Academiei Române cum arăta chipul lui Ștefan cel Mare

“Nu poţi să fii prieten cu Epaminonda Bucevschi fără să devii, musai, prieten de suflet şi cu Mihai Eminescu”, spunea un student aromân la Viena, în secolul al XIX-lea. De altfel, despre prietenia dintre Epaminonda Bucevschi și Mihai Eminescu sunt referințe și în monumentala operă a lui George Călinescu intitulată „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”.

Vineri, 12 februarie 2021, începând cu ora 9:00, în Paraclisul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, va fi oficiată o slujbă de pomenire pentru sufletul celui care a fost un cunoscut și apreciat pictor bisericesc din Bucovina, Epaminonda Bucevschi, la împlinirea a 130 de ani de la trecerea la cele veșnice.

Multe din datele biografice prețioase despre pictor găsim în cartea „Pictorul academic Epaminonda Bucevschi” a profesorului Eusebie Sorocean, tipărită la Cernăuți în anul 1920. Viața și opera lui Epaminonda Bucevschi a preocupat însă și alte personalități iar din cele de până la finele celei de-a doua conflagrații mondiale menționăm pe: Dimitrie Bucevschi (1937, 1939) Leca Morariu (1943), Dragoş Vitencu (1943), Peter Luţa (1943), U. Thieme & F. Becker, Corneliu Gheorghian (1934,1935,1939); iar apoi preocupările pentru viața și opera acestuia să fie reflectate de personalități precum: Johann Christian Dressler (1960), Emil Satco (1984), Ion Frunzetti (1991), Ilie Luceac (1994, 1995) și Valentin Ciucă (2005).

Epaminonda Bucevschi a văzut întâia oară lumina zilei pe 3 martie1843, în localitatea Iacobeni, în familia preotului Dimitrie Bucevschi, pe mama sa chemându-o Paraschiva iar numele „de fată” era Sevescul. Există și opinia lui Corneliu Gheorghian conform căreia numele mamei lui Epaminonda Bucevschi ar fi, de fapt, Alexandra.

De la 5 ani, Epaminonda Bucevschi crește în satul Ilișești – tătăl său ajungând paroh în localitatea natală a marelui etnograf român acad. Simion Florea Marian. De altfel, acesta din urmă a și învățat la școala primară unde învățător era preotul Dimitrie Bucevschi. Și tot acolo pare-se a învățat și compozitorul Ciprian Porumbescu, de loc din satul Stupca și care în zilele noastre îi poartă numele. Epaminonda Bucevschi termină școala primară în anul 1854 și apoi urmează cursurile gimnaziale la Cernăuți, Beiuș și Blaj. De altfel sunt câteva indicii că de acolo ar fi prins dragoste de pictură, Cornel Tatai-Baltă publicând în anul 1997, în revista Apulum, articolul “O lucrare din tinerețe realizată de pictorul Epaminonda Bucevschi la Blaj”.

A absolvit studii de specialitate la Academia de Arte Plastice din Viena, în anul 1868, studiind cu profesorul Anselm Feuerbach. Un student aromân, aflat în acea perioadă la Viena, prieten cu cei doi mari artişti, avea să consemneze pentru posteritate: „Nu poţi să fii prieten cu Epaminonda Bucevschi fără să devii, musai, prieten de suflet şi cu Mihai Eminescu”. De altfel, despre prietenia dintre Epaminonda Bucevschi și Mihai Eminescu sunt referințe și în monumentala operă a lui George Călinescu intitulată „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”.

Revenit în țară, între anii 1867-1870, a pictat iconostasul Bisericii centrale din piatră din satul Straja.

La 14 august 1871 a participat la Serbarea de la Mănăstirea Putna, la care au participat circa 3000 de români din toate provinciile țării. În fața Mănăstirii, a fost executat după planurile sale „portic festiv”, în care, se spune, puteau să încapă 1500 – 2000 de persoane. În anul 1880 a zugrăvit integral biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuți.

Epaminonda Bucevschi este un „mare pictor religios”, dar puțin cunoscut de către noi deși a adus imense servicii culturii române. Nu doar prin zelul său pentru pictură – religioasă și laică în stil neorenascentist, cât și prin faptul că a „descurcat” ițele privind chipul domnitorului Ștefan cel Mare. La acea dată era o controversă în societatea românească referitoare la imaginea domnului Moldovei. Unui artist francez i se ceruse – era perioada de afirmare a Statului Român imediat după Războiul de independență – să facă o sculptură a lui Ștefan cel Mare iar modelul „grafic” al domnitorului era inspirat de tabloul în ulei de la mănăstirea Putna și cel în ulei din scena votivă de la Bădeuți (biserica a fost distrusă în primul război mondial de austrieci, există și varianta nu prea împărtășită de majoritatea istoricilor conform căreia biserica a fost distrusă de ruși). Grație descoperirii, la Mitropolia de la Cernăuți, a unei picturi autentice cu chipul lui Ștefan cel Mare pe paginile Tetraevangheliarului de la Mănăstirea Humorului, modelul „grafic” al domnitorului care fusese trimis sculptorului francez Emmanuel Frémiet stârnise un întreg șir de controverse. Veridicitatea portretului amintit era întărită și de descoperirea pictorului bucovinean Epaminonda Bucevschi: aerul (icoană cusută) găsită la mănăstirea Putna „într-o bașcă” (pivniță), cu portretul lui Ștefan cel Mare asemănător celui din Tetraevangheliarul de la Humor. În ședința Academiei Române din 24 ianuarie 1882, pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi – stabilit pe atunci la Viena – a prezentat 9 copii realizate de el după portretele existente. Istoricul Gr. Tocilescu a mai adus în sprijinul tezei susținute de Bucevschi patrafirul de la mănăstirea Dobrovăț, pe care era cusut un portret asemănător cu cel de pe aerul de la Putna. O lună mai târziu, mai exact la 23 februarie 1882, V.A. Urechia, secretarul general al Academiei, face cunoscută decizia membrilor înaltului for (concluzia sesiunii generale a Academiei) privind portretul lui Ștefan cel Mare, decizie luată în urma dezbaterilor din aproape 40 de ședințe, „care au interesat întreaga Românime”: Ștefan cel Mare fusese un bărbat blond, cu fața bucălată și că nu purtase barbă. Numai că Emmanuel Frémiet finalizase statuia ecvestră care fusese inaugurată pe 5 iunie 1883 la Iași iar o eventuală retușare necesita o cheltuială în plus de circa 12.000 lei pe care susținătorii proiectului nu și-au permis-o. Așa că statuile ulterioare ale domnitorului îl înfățișează pe acesta fără barbă, cea din bronz de la Iași dăinuie din 5 iunie 1883 așa cum a fost inaugurată…

În anul 1883, la comanda episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului – după ce avusese o discuție pe această temă cu doi ani mai devreme, pictorul Epaminonda Bucevschi a executat portretul lui Ștefan cel Mare, în mărime naturală, inspirându-se din miniatura Tetraevanghelului de la Humor. Această lucrare a fost expediată în februarie 1884 de la Viena la Episcopia din Roman, iar în prezent este expusă la Muzeul de Istorie al municipiului Roman.

Între anii 1881-1891 a fost „pictor diecezan” la Cernăuți, numit fiind de Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici, pictând în stil neorenascentist mai multe biserici din Bucovina, iconostase și icoane, precum și tablouri cu scene din viața românilor. De asemenea, a pictat portretele în mărime naturală ale mitropoliților Bucovinei Teofil Bendella (1874-1875) și Teoctist Blajevici (1877-1879), aflate în „Salonul roșu” al Reședinței mitropolitane din Cernăuți. În „Salonul albastru” a zugrăvit portretele foştilor episcopi ai Bucovinei de la Dositei Herescu (inițial episcop de Rădăuți, apoi scaunul episcopal a fost mutat la Cernăuți, după care a fost numit episcop exempt și ulterior aparținând de Mitropolia sârbă de la Carloviț), continuând cu cel al cel al episcopului Daniel Vlahovici al Bucovinei și până la Evghenie Hacman.

În perioada în care lucra, în Viena, la icoanele pentru iconostasul Catedralei din Zagreb apar primele semne se fac vizibile de tuberculoză. Încearcă să-şi refacă sănătatea şi se retrage în toamna anului 1890 la Poiana Stampei, unde va sta 3 luni, apoi se reîntoarce la Viena apoi în orașul Cernăuți unde a și încetat din viață la data de 13 februarie 1891, fiind înmormântat în cimitirul Horecea, nu departe de Aron Pumnul.

Operele lui Epaminonda Bucevschi se află în diverse muzee și colecții particulare iar o stradă din municipiul Suceava îi poartă numele. (Dan PRICOPE)