Saturday , June 29 2024

Primăria pune gratuit Stadionul Areni la dispoziția tuturor echipelor de fotbal-juniori din municipiul Suceava

Sâmbătă, 6 aprilie, viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat că toate echipele de juniori din municipiul Suceava își pot disputa meciurile de fotbal pe stadionul Areni, având la dispoziție toate facilitățile, fără a se percepe vreo taxă.

”Întâlnirea cu reprezentanții mai multor cluburi de fotbal pentru copii, pentru a vedea de ce au nevoie, cum putem ajuta, dar și cum putem colabora astfel încât cei mici să practice sportul pe care și-l doresc începe să aibă rezultate.  Pentru început, Primăria le-a pus la dispoziție stadionul pentru competiții sau alte evenimente la care vor lua parte”, a declarat viceprimarul Harșovschi.

El a mai spus că sâmbătă, stadionul Areni din Suceava a fost gazdă pentru peste 150 de mici fotbaliști talentați, care au savurat fiecare clipă petrecută pe gazon cu scopul de a-și face mândri părinții, pe cei apropiați, pe toți cei care i-au susținut necondiționat din tribune și, totodată, pe antrenorii care i-au ghidat și încurajat din primul până în ultimul minut de joc.

”Bucuria și plăcerea copiilor de a face sport este o motivație în plus pentru a implementa noi proiecte. Ne dorim o echipă de fotbal care să facă performanță și o vom avea, pentru că Suceava are unii dintre cei mai talentați copii la fotbal”, a mai declarat Lucian Harșovschi. (O.S.)

Vezi si

Încep optimile de finală la Euro 2023 cu Italia și Germania favorite în prima zi

Elveția va încearcă să-și mențină ritmul și să se impună sâmbătă încă o dată în …