Saturday , June 29 2024

Un tehnician veterinar fura noaptea cai și dimineața îi ducea la abator. În trei ore ajungeau din Iași, “direct pe bandă” la Suceava

 În loc să îngrijească animalele, un tehnician veterinar din județul Iași s-a specializat în tranșarea animalelor. Cumpăra din târguri și iarmaroace cai, pe care îi transporta direct la un abator din județul Suceava. Când nu găsea de cumpărat, îi fura. S-a întâlnit în cele din urmă cu legea, dar a scăpat ieftin.

Conform Ziarului de Iași, în seara zilei de 4 octombrie 2021, C.A. a legat în curtea casei sale din Vișani, județul Iași o iapă roaibă pe care o împrumutase de la un vecin, D.V., pentru a o folosi la muncile gospodărești. În fața curții priponise o altă iapă, șargă și brează, lăsând liber un mânz. A doua zi de dimineață, cele trei cabaline dispăruseră. Le-a căutat prin împrejurimi, dar și-a dat repede seama că fuseseră furate. A apelat la poliție, dar deja era prea târziu.

Un vecin a povestit că auzise câinii lătrând în noaptea respectivă și, ieșind pe balcon, văzuse doi bărbați îmbrăcați în negru, cu glugile pe cap, ducând de funie trei cai dinspre casa lui D.V. A văzut apoi o autoutilitară Mercedes Transporter ieșind din spatele parcului din zonă. Camerele video din oraș au surprins mașina parcurgând în jurul orei 3.30 șoseaua Bucium și bulevardul Poitiers din Iași și îndreptându-se spre ieșirea din municipiu. La ora 6.49, mașina intra deja pe poarta unui abator din județul Suceava.

Unul dintre hoți a fost identificat în persoana lui Simon Palaghia. Tehnician veterinar, acesta își făcuse o profesie din procurarea de cai din târgurile județului, în vederea abatorizării. Animalele erau fie cumpărate, fie furate de Palaghia sau de alți samsari. Nu avea pretenții ca animalele să fie microcipate. Nici cele trei animale furate de la C.A. nu erau de altfel înregistrate. Abatoarele nu solicitau întotdeauna acte. Dacă era cazul, Palaghia dispunea de certificate sanitar-veterinare de sănătate falsificate. În ziua de 5 octombrie 2021, folosise 10 astfel de certificate, aparent emise în Bistrița-Năsăud. Dintr-o convorbire telefonică purtată de Palaghia cu un angajat al abatorului sucevean, a rezultat că tehnicianul care preluase cele trei cabaline aduse din Vișani I Iași intuise că animalele erau furate, dar nu-și bătuse capul. Într-o altă conversație, lui Palaghia i se oferă spre vânzare o iapă furată. „Da’ treb’ dusă direct pe bandă, înțelegi?”, i-a spus interlocutorul.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că Palaghia își programa furturile în funcție de programul abatoarelor, respectiv de zilele în care acestea efectuau tăieri. În ziua precedentă furtului de la Vișani, Palaghia a sunat la abator, pentru a anunța că va veni cu 7 cai, spre tăiere. Nu avea încă animalele, dar până dimineață a făcut rost de ele.

În cursul anchetei, Palaghia și-a rezervat dreptul la tăcere. A fost trimis în judecată pentru furt calificat și uz de fals. În fața magistraților Judecătoriei, el a declarat că creșterea animalelor este o afacere de familie. Vindea animale, dar și cumpăra, din târguri sau de la domiciliul proprietarilor, pentru abatorizare. A negat furtul de la Vișani, fără a fi însă crezut de judecători. Aceștia l-au găsit vinovat de acuzațiile aduse, dar au preferat să-i mai acorde o șansă. În vârstă la data furtului de 25 de ani, cu doi copii în întreținere, bărbatul nu avea antecedente penale. A fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Ziarul de Iași relatează că el a fost obligat și la plata către C.A. a sumei de 6.000 de lei, reprezentând contravaloarea cabalinelor și a încă 26.000 lei, ca daune pentru lipsa de folosință. Încă 17.000 de lei, costul anchetei, i-au fost imputați cu titlul de cheltuieli judiciare.

Vezi si

Stomatologii suceveni avertizează asupra publicității nedeontologice pentru racolarea clientelei. ”Stomatologia se transformă din medicină în comerț cu dinți”

Colegiul Medicilor Stomatologi Suceava a transmis zilele trecute către Colegiul Medicilor Stomatologi din România o …