Saturday , June 29 2024

Simulare a unei intervenții în caz de inundații în zona Acumulării Dragomirna, realizată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava

Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, sub coordonarea Administrației Bazinale de Apă Siret și a directorului Relu Adam, a desfășurat marți, 11 iunie, un exercițiu de simulare a unei intervenții în caz de inundații în zona Acumulării Dragomirna.

Scenariul exercițiului a debutat cu primirea unei avertizări de ploi însemnate cantitativ, cu depășirea pragului critic de precipitații și atingerea fazei I de apărare, corespunzătoare pragului de atenție și, ulterior, a fazei II, corespunzătoare cotei de inundație.

”Imediat, personalul formațiilor de lucru intră în dispozitiv, echipe mobile monitorizează starea taluzelor pe sectoarele de dig încredințate, supraveghează luciul de apă pentru a observa dacă nu se produc vârtejuri, care indică formarea unei scurgeri prin dig și prin fundația acestuia, verifică cursul de râu atât în amonte, cât și în aval, mobilizează utilajele terasiere, mijloacele de transport, materialele și sculele de intervenție. De asemenea, se execută lucrări în punctele sau zonele devenite periculoase împotriva bătăilor de valuri, curenților longitudinali, infiltrațiilor, alunecării digului și grifoanelor și, în funcție de cotele maxime prognozate, se trece la supraînălțarea și consolidarea digurilor și a malurilor și se poate începe golirea preventivă a acumulării, cu aprobarea ABA Siret. Totodată, se avertizează Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Mitocu Dragomirnei, pe raza cărora se află lucrările hidrotehnice și localitățile și obiectivele situate în aval de acumulare (CLSU Suceava, Ipotești, Salcea, Bosanci, Udești, Fântânele și Liteni)”, au explicat operațiunea, pas cu pas, reprezentanții Apele Române Siret.

În exercițiu a fost implicat personal de la formațiile de lucru aparținând SGA Suceava, dar și angajați ai SGA Neamț și SHI Pașcani, care s-au folosit pentru intervenție de un motostivuitor, 4 autoutilitare, barieră de apărare împotriva inundațiilor din panouri de aluminiu și accesoriile aferente.

Simularea are rolul de a verifica funcționalitatea materialelor și mijloacelor de intervenție din stocul de apărare, care se folosesc în acțiuni operative de apărare împotriva inundațiilor, a ghețurilor și de combatere a efectelor poluărilor accidentale ale cursurilor de apă, dar și pentru intervenții la lucrări cu rol de apărare și de limitare a pagubelor. Administrația Bazinală de Apă Siret a precizat că organizează periodic astfel de exerciții la nivelul sistemelor de gospodărire a apelor și sistemelor hidrotehnice independente din subordine. (O. N.)

 

Vezi si

Stomatologii suceveni avertizează asupra publicității nedeontologice pentru racolarea clientelei. ”Stomatologia se transformă din medicină în comerț cu dinți”

Colegiul Medicilor Stomatologi Suceava a transmis zilele trecute către Colegiul Medicilor Stomatologi din România o …