Monday , July 1 2024

121 locuri vacante în colegiile militare din țară, pentru transferul elevilor din liceele civile, dintre care doar 3 la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”

Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc anunță că sunt disponibile 3 locuri, în clasa a X-a, pentru transferul elevilor din unitățile de învățământ liceal din rețeaua Ministerului Educației, pentru anul școlar 2024-2025. În clasa a XI-a nu sunt locuri vacante pentru anul școlar viitor.

Persoanele interesate pot depune dosarul de transfer până la data de 31 iulie a.c. la sediul colegiului sau în format electronic la adresa de mail [email protected].

De asemenea, mai sunt 118 locuri libere pentru transfer la celelalte patru colegii militare din țară. La CNM ”Mihai Viteazul” Alba Iulia sunt 12 locuri în clasa a X-a și 19 locuri în clasa a XI-a, la CNM ”Tudor Vladimirescu” Craiova 13 locuri în clasa a X-a și 8 locuri în clasa a XI-a, la CNM ”Alexandru Ioan Cuza” Constanţa sunt disponibile 33 locuri în clasa a X-a și 19 locuri în clasa a XI-a, iar la CNM ”Dimitrie Cantemir” Breaza sunt 13 locuri la clasa a X-a și 1 loc la clasa a XI-a pentru transfer.

Până la data de 1 august vor fi analizate dosarele de către colegiile naționale militare și apoi va fi publicată lista cu solicitanții care îndeplinesc condițiile de înscriere. Depunerea eventualelor contestații și soluționarea lor se vor face până pe 2 august, ora 14.00, iar între 5 și 23 august candidații vor susține probele de selecție prevăzute la înmatriculare. La data de 9 septembrie vor fi aprobate transferurile solicitanților care au promovat examenele de diferență. (O. N.)

 

 

 

Vezi si

Politiști de frontieră ucraineni, atacați de doi indivizi la Seliatin, în regiunea Cernăuți

Polițiștii de frontieră din vestul Ucrainei au fost nevoiți să se apere împotriva unui atac …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *