Alte stiri
Premierul Greciei: „Se preconizează o vară deosebit de periculoasă” din cauza incendiilor
acum 2 hours
Anchetă după apariția subiectelor la BAC în spațiul public, la doar 20 de minute de la începerea probei la Română
acum 3 hours
Pentru al șaselea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24 de state din Europa, organizează ZIUA EUROPEANĂ DE PREVENIRE A FURTURILOR DIN LOCUINȚĂ. Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în calitate de Punct Național de Contact al Rețelei Europene de Prevenire a Criminalității este implicat în realizarea acestui concept și coordonează aplicarea lui la nivel național. În acest an, Ziua Europeană, dedicată prevenirii acestui tip de fapte, a fost marcată la data de 19 iunie.
Astfel, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității IPJ Suceava, împreună cu cei din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat în toate localitățile peste 100 de activitați cu caracter informativ-preventiv, pentru a informa cetățenii cu privire la existența și modalitățile de săvârșire a furturilor din locuințe, precum și pentru responsabilizarea acestora ca urmare a cunoașterii principalelor măsuri de autoprotecție. De asemenea, a fost organizate întâniri cu președinții și reprezentantii asociațiilor de proprietari, cărora le-au fost oferite informații utile cu privire la principalele măsuri de protejare a locuinței, subliniind faptul că o conduită preventivă este cel mai important factor pentru a reduce victimizarea prin infracțiuni de furt din locuință.
”Scopul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de conștientizare cu privire la furturile din locuințe, la principalele moduri de operare și modalități eficiente de prevenire a acestora, iar în discuțiile purtate cu cetățenii, polițiștii de prevenire a criminalității au subliniat care sunt vulnerabilitățile exploatate de infractori și cum, respectând câteva măsuri de autoprotecție simple, dar eficiente, pot preveni victimizarea.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii suceveni au adus în atenția cetățenilor principalele moduri de operare, tipuri de bunuri vizate de infractori, riscurile pentru perioada vacanței, precum și modul în care ne pot afecta astfel de fapte și le-au oferit acestora materiale informative cu recomandări preventive practice. De asemenea, cetățenii au fost informați în legătură cu necesitatea adoptării unei atitudini prudente în raport cu locuința și bunurile proprii”, a transmis comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Conform acestuia, în primele 5 luni ale anului 2024, la nivelul județului Suceava au fost sesizate 150 de furturi din locuință, 67 în mediul urban și 83 în mediul rural. Trendul este unul descendent față de aceeași perioada a anului trecut când s-au înregistrat 187 de asemenea fapte.
Reprezentantul IPJ Suceava a mai arătat că, în continuare, cele mai cunoscute metode de operare sunt „prin împrietenire” și „folosirea de chei potrivite” (cca. 20% din fapte) însă nu sunt neglijate nici metodele clasice: prin escaladarea ușilor/ ferestrelor, prin forțarea/tăierea încuietorilor/elementelor de siguranță ale ușilor/ porților cu instrumente dure sau ruperea butucului/sistemelor de închidere. De asemenea, cele mai sustrase obiecte din locuință sunt banii, bijuteriile, bunurile electronice.
”Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Inspectoratul de Poliție Județean Suceava vor continua să desfășoare activități de prevenire și în viitor, având ca scop protejarea cetățenilor și reducerea infracțiunilor de furt din locuințe. Prin promovarea acestor măsuri preventive, se încearcă crearea unei comunități mai sigure și conștiente de importanța protejării propriilor locuințe”, a spus comisarul șef Epureanu.
Recomandări ale polițiștilor pentru CASĂ SIGURĂ – VACANȚĂ FĂRĂ GRIJI:
Respectând aceste măsuri de precauţie veţi fi un obstacol greu de trecut în calea celor cu intenţii infracţionale.
În starea cea mai gravă era o femeie de 88 de ani, care a fost …