Thursday , July 4 2024

SĂ  AJUTĂM! Denisa, o fetiță de 2 ani din Suceava, are nevoie de 10.000 de euro pentru a-și putea folosi mânuțele

 Denisa are un pic peste 2 ani și nu-și poate folosi mâinile. Fetița din Suceava s-a născut cu ambele mânuțe strânse și nu le poate deschide. Singura soluție pentru micuță este o operație ale cărei costuri depășesc posibilitățile familiei ei: 10.000 de euro. O putem ajuta împreună pe Denisa să strângă banii necesari donând 2 euro cu un simplu SMS la 8848, a transmis Fundația “Mereu Aproape”, care desfășoară o campanie umanitară pentru ajutorarea micuței Denisa.

Denisa este cel de-al doilea copil al familiei Acasandrei din Suceava. Fetița de 2 ani mai are un frățior, de 6 ani, perfect sănătos. Micuța, în schimb, a moștenit-o pe mama ei – s-a născut cu ambele mâini strânse, lucru care face imposibilă folosirea acestora. Printre lacrimi mama povestește că boala ei i-a cauzat multă suferință în copilărie, fiind marginalizată de ceilalți micuți de vârsta ei.

În termeni medicali, această malformație congenitală se numește camptodactilie la ambele mâini și este considerată a fi o afecțiune rară, genetică.

De cum au realizat că este ceva în neregulă cu fetița, părinții au început să caute soluții. Așa se face că în primul an de viață Denisa a ajuns la Spitalul Județean din Suceava, dar și la Spitalul Sfânta Maria din Iași, însă nu au reușit să primească o direcție clară de urmat, dar au primit un diagnostic. În plus, au primit și indicație către un medic de chirurgie plastică și reconstructivă din Iași, medic la care au și ajuns ulterior.

Astfel, după ani de zbucium, în luna mai a acestui an, Denisa a fost diagnosticată cu camptodactilie degete I-V la ambele mâini și a primit indicația de a face kinetoterapie preoperator zilnic, de două ori pe zitimp de câteva săptămâni, și tratament chirurgical de relaxare a articulațiilor interfalangiene cât mai curând.

Cele două operații de care are nevoie fetița pot fi făcute la Spitalul Sfânta Maria din Iași, însa lista de așteptare este prea lungă, iar timpul este extrem de important pentru reușita intervențiilor.

 Singura soluție în acest caz pentru ca Denisa să fie operată de urgență, ceea ce ar mări considerabil vindecarea fetiței, este o clinică privată. Însă costurile depășesc cu mult posibilitățile părinților: 10.000 de euro, preț în care sunt incluse analizele genetice, exercițiile de kinetoterapie și intervenția chirurgicală în sine.

“Împreună o putem ajuta pe Denisa să strângă suma care i-ar garanta operația salvatoare donând 2 euro, cu un simplu SMS la 8848.  Românii din străinătate pot contribui online sau prin Paypal!”, au transmis reprezentanții Fundașiei Mereu Aproape.

Conturi Fundația Mereu Aproape, CIF 18212553: Cont in lei: RO86BTRL000AJUTEU8848RON; Cont in Euro: RO32BTRL000AJUTEU8848EUR; Cod SWIFT: BTRLRO22.

Vezi si

Cățel căzut în fundația inundată a unui bloc aflat în construcție, salvat de pompierii suceveni (FOTO, VIDEO)

După două zile cumplite, cu misiuni copleșitoare din toate punctele de vedere, dimineața de miercuri …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *