Wednesday , July 3 2024

Dorin Goian: “România e într-un moment bun. Putem produce surpriza cu Olanda”

Organizarea în defensivă, norocul și emulația creată în jurul naționalei lui Edi Iordănescu pot face diferența în favoarea “tricolorilor” în meciul de marți seară, consideră fostul internațional român

Dorin Goian, artizanul singurei victorii a României în istoria partidelor directe cu Olanda, consideră că “tricolorii” pot repeta isprava din 2007 în meciul de marți seară, când îi vor reîntâlni pe “batavi” în optimile de finală ale EURO 2024.

Fostul internațional sucevean crede că organizarea în defensivă, norocul și emulația care s-a creat în jurul naționalei lui Edi Iordănescu vor cântări serios în soarta calificării.

“Eu chiar sunt încrezător și chiar nu sunt vorbe în vânt. Chiar cred că ne putem califica, putem să-i batem pe olandezi. Am fost în Germania și înainte de meciuri prin fun-zone. Avem vibe-ul ăsta mișto, care este în jurul echipei naționale. De mult n-a mai avut echipa națională așa un vibe și toată lumea chiar să fie la unison, să țină cu echipa națională. Cu Olanda, plecăm cu a doua șansă. Dar suntem într-un moment bun și, atunci când joci cu un adversar de calibrul acesta, ai nevoie de o organizare bună, de o defensivă foarte bună, să pregătești cum trebuie jocul și să faci un meci spre perfect. Ca să emiți pretenții la victorie, trebuie să faci aceste lucruri. Avem nevoie și de puțin noroc, clar, dar eu spun că România e într-un moment bun. Şi putem produce surpriza. Defensiv trebuie să fim foarte buni, pentru că de marcat sunt sigur ca o vom face”, a spus Dorin Goian, citat de gsp.ro.

România și Olanda se întâlnesc în optimile de finală ale EURO 2024, marți, 2 iulie, de la ora 19.00, pe Stadionul Allianz Arena din Munchen. (D.C.)

Vezi si

FOTO. Cum au lăsat Tricolorii vestiarul din Munchen după meci. Scrisoare pentru organizatori

Vestiarul tricolorilor la stadionul din Munchen, unde s-a disputat meciul României cu Olanda, din optimile …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *