Thursday , July 4 2024
Breaking News

Contrabanda cu țigări în România a ajuns în luna mai la cel mai ridicat nivel din ianuarie 2020

În luna mai 2024, contrabanda cu țigarete a înregistrat cea mai mare creștere în nord-est, cu 5,2 puncte procentuale (până la 26,5%), urmată de zona de sud-est (+2,6 p.p. până la 7,4%),

Piața neagră a țigaretelor a ajuns la 10,4% din totalul consumului, în luna mai a acestui an, în creștere de la 9,8% în martie, arată un studiu realizat de compania de cercetare Novel.
Potrivit datelor transmise luni  de către JTI, acesta este cel mai ridicat nivel al contrabandei, din ianuarie 2020.
Studiul de specialitate relevă faptul că, în luna mai 2024, contrabanda cu țigarete a înregistrat cea mai mare creștere în nord-est, cu 5,2 puncte procentuale (până la 26,5%), urmată de zona de sud-est (+2,6 p.p. până la 7,4%),
În privința provenienței produselor de pe piața neagră, cea mai mare pondere o deține în continuare Duty Free (36,3%), apoi Republica Moldova (aflată în creștere cu 7,4 p.p. până la 23,3%) și de Bulgaria (22,1%, în creștere cu 1,6 p.p.).
În același timp, informațiile centralizate pe platforma stopcontrabanda.ro, de la începutul anului până în prezent, evidențiază faptul că autoritățile au capturat circa 34 de milioane de țigarete de contrabandă, dintre care 75% în zona de sud a țării.
“Potrivit datelor centralizate pe platforma stopcontrabanda.ro, de la începutul anului până în prezent, autoritățile au capturat circa 34 de milioane de țigarete de contrabandă, dintre care 75% în zona de sud a țării, pe fondul diferențelor semnificative de preț existente în statele din sud. Este prima dată în ultimii trei ani când nivelul contrabandei depășește pragul de 10% din totalul pieței, traficul ilicit fiind cel mai periculos competitor nu doar al industriei legitime, ci și al veniturilor la bugetul de stat. Salutăm demersurile inițiate de Ministerul de Finanțe pentru instalarea sistemelor de scanare fixe și mobile în puncte de trecere a frontierei din România și sperăm ca efectele pozitive să fie cât mai curând vizibile. Aceste măsuri trebuie completate însă de un cadru fiscal care să susțină atât puterea de cumpărare a românilor, cât și eforturile de combatere a contrabandei depuse de autorități, într-o viziune integrată și coerentă, iar BAT rămâne întotdeauna un partener de dialog și expertiză în acest demers”, a spus Ileana Dumitru, Director Afaceri Externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.
Raportat la alte state europene, există o corelație evidentă între accesibilitate și piața neagră, aflată la cele mai mari cote în Irlanda, 24,4% și în Franța, 32,4%, după cum reiese din statistica publicată.
“Contrar a ceea ce se crede, prețurile țigaretelor sunt mai mari în România decât, de exemplu, în Luxemburg. Un luxemburghez poate să cumpere din venitul disponibil, după plata taxelor, de patru ori mai multe țigarete decât un român. Chiar din datele OMS publicate recent reiese că, raportat la puterea de cumpărare, prețurile la țigarete în România sunt cele mai mari din Europa, după Irlanda și Franța. Şi există o corelație evidentă între accesibilitate și piața neagră, aflată la cele mai mari cote în Irlanda, 24,4% și în Franța, 32,4%. Sperăm ca amplificarea continuă a contrabandei, după creșterea accizelor din ianuarie, să reprezinte un semnal serios pentru factorii de decizie, care să nu mai altereze calendarul din Codul Fiscal. Mai ales că, pe acest fond al creșterii pieței negre, execuția bugetară la cinci luni arată o scădere a veniturilor provenite din accizele pe tutun de 8,3%! Avem nevoie de predictibilitate fiscală și stabilitate legislativă pentru a putea crește contribuțiile la buget. Doar JTI a virat anul trecut la stat accize, TVA și alte taxe în sumă de 1,3 miliarde de euro, reprezentând peste 75% din cifra de afaceri”, a precizat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
La capitolul sancțiuni, în primele cinci luni ale anului, Poliția de Frontieră Română a confiscat aproximativ 1,3 milioane de pachete cu țigări, în valoare de peste 30 milioane lei. (Agerpres)

Vezi si

15-20% din testele pozitive la Drugtest au fost infirmate de laborator. Poliția face precizări privind reținerea permisului  de conducere după administrarea unor medicamente 

Poliția Română reamintește că anumite medicamente pot avea efecte psihoactive și recomandă șoferilor să verifice …

One comment

  1. Ia scoateti acizele din pretul tigarilor sa vedem daca piata regleaza contrabanda asta de care vorbiti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *