Tuesday , July 2 2024

Peste 5.000 de absolvenți de liceu sunt așteptați luni să susțină prima probă scrisă din cadrul Bacalaureatului 2024

Probele scrise din cadrul examenului național de  Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024, încep luni, 1 iulie, cu proba la Limba și literatura română. Din județul Suceava s-au înscris 5.118 absolvenți de liceu, care vor susține probele în 16 centre de examen.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30. Pentru redactarea unei lucrări scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

Marți este programată Proba obligatorie a profilului, pe 4 iulie urmează Proba la alegere a profilului și specializării, iar pe 5 iulie va avea loc proba la Limba și literatura maternă. În zilele în care se desfășoară probele scrise, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.

Evaluarea probelor scrise va fi digitalizată. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârșitul probei scrise, în prezența candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenți. Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidați/profesorii asistenți. Ulterior, lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflați în alte județe decât județul din care provin candidații.

Pentru evaluarea lucrărilor scrise a fost constituit un Centru zonal de evaluare, la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, cu două puncte de lucru – Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava și Liceul Tehnologic ”Mihai Eminescu” Dumbrăveni.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, să susțină toate probele scrise și să obțină cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar la final să obțină cel puțin media 6 la probele scrise. Rezultatele la probele scrise vor fi afișate pe 8 iulie, până la ora 12:00, iar contestațiile vor putea fi depuse în intervalul orar 12:00 – 18:00. Afișarea rezultatelor finale se va face pe 12 iulie. (O. NUȚU)

Vezi si

Depuneri de coroane la statuia lui Ștefan cel Mare de lângă Cetatea Sucevei

Marți, 2 iulie, de sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, la statuia ecvestră …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *